A venit ziua in care te intereseaza doar doua lucruri: sa-ti poti plati facturile (mai bine zis sa ai cu ce sa le platesti) si sa te rogi la Dumnezeu sa nu te imbolnavesti.

Doamne, te rog, tine-ma sanatos

Asta este singura rugaciune pe care poti sa i-o spui lui Dumnezeu. Doar atat iti ramane in ceea ce priveste sanatatea ta.
De ce spun asta? Nu ca ar fi o noutate sau nu ati sti si voi ce inseamna sistemul de sanatate in Romania. Insa una este sa privesti la media, sau sa auzi de la cunoscuti ca bietii oameni mor cu zile tarati pe targa de la un spital la altul, si alta este sa o traiesti pe pielea ta.

Era jumatate amortita si ei o trimiteau la alt spital

Se intampla astazi, 09 ianuarie. Febra 40 grade, dureri insuportabile la spate, fata ei frumoasa era de nerecunoscut. De abia se mai tinea pe picioare. Nu am chemat salvarea, pentru ca aveam masina. Dar cel care nu are, ce face? Se roaga, din nou se roaga, de serviciul de ambulanta.

Am plecat la Victor Babes la centrul de diagnostic si tratament. Am luat bon, am platit, am fost insotiti la cabinetul de specialitate, am primit consultatie. Diagnostic? De urgenta internare in spital, infectie mare la rinichi, pericol de septicemie. Evident am platit consultatia. De ce ? Pentru ca este o clinica privata. Cum a fost? Impecabil ! Totul a decurs ca pe banda rulanta. Nu am asteptat, ordine, caldura, curatenie, wc-uri curate, televizoare pe holuri. Comunicarea nu prea este cea care ar trebui, caci dehh scoala in acest sens nu prea au.

Necunoastere sau dezinformare?

Medicul care a consultat fata ne spune: ,,La noi internarea este scumpa 75 Euro/zi, aveti nevoie cam 6 zile, deci cam 450 Euro. Va recomand sa mergeti la spitalul Municipal”.

Ne suim in masina si mergem la Municipal. Gheata, zloata, lipsa indicatoare care pe unde sa ajungi. Intr-un final ajungem la receptie. De cum intri in Municipal, te apuca frisoanele instantaneu. Un covor ponosit, rupt ca vai de el si un chiosc in care tolanea un individ fara chef de viata, fac decorul in care se inghesuiau una peste alta vreo 4 receptionere. Daca nu stiai unde te afi, si daca nu ai fi remarcat niste A4 lipite cu leocoplast, ai fi crezut ca esti la o crasma de cartier. Nu puteai sa intelegi nimic din ce se intampla in spatele afisului pe care scria RECEPTIE. Imbracate de parca erau la piata, fara nici cel mai mic ecuson pe care sa scrie ceva, total neinteresate ca tu ai venit nu de drag la ei si poate ai o urgenta, cucoanele, caci atitudine de asistente nu aveau, nu-ti acordau nici cea mai mica atentie.

Un stat care exista degeaba si asistente care se bucura ca au inca serviciu

Vocea mea baritonala a reusit sa le trezeasca din letargie pe cucoanele din spatele tejghelei. Dupa ce le-am comunicat ca fata de abia se mai tine pe picioare le comunic mesajul doctorului de la Victor Babes, cum ca am venit sa ne internam la Municipal. ,,La noi?” ma intreaba ele plicitisite. ,,Da  la Municipal”, le raspund eu. ,,Aici nu avem sectie de urologie, mergeti la spitalul TH. Burghele”.

Cu un asemenea raspuns greu sa te poti remonta. Tu palid ca ceara, de abia iti tarasti picioarele, pleci la recomandarea unui medic angajat de o clinica privata, care habar nu are ca Municipalul nu are sectie la urologie, catre un spital ai carui angajati sunt plictisiti ca au inca un serviciu. Evident ca nu le-am dat niciun fel de spaga. Oricum nu le-as fi dat.

Asistenti in cautare de pacienti si asistente ce-si plimba cunostintele pe la cabinete

Dupa ore de incordare, asteptare, plimbare prin orasul inghetat, ajungem la spitalul Th. Burghele. Imaginea? Sumbra, intunecoasa, un amestec de nou peste vechi. Un spital ce-ti aduce aminte de vremurile cand tataia de la tara, bolnav si el de sale, are intr-o mana caciula de miel iar in cealalta curcanul sa-l deie lu’dom doctor.

Coada la camera de garda, scaune rupte pe hol, doctori ce-si insoteau personal propriile cunostinte catre anumite laboratoare, asistenti si asistente ce scrutau holurile, doar, doar o ridica cineva o spranceana ca sa le ceara acestora sa-i ajute si pe ei sa-si rezolve problemele cu care au venit.

De incerci sa intrebi asistenta de pe hol ceva anume, nu vei putea. Nu o poti intrerupe din dialogul cu cunostinta care a venit sa-i ceara sprijinul in a-i rezolva problema mai repede, fara a sta la coada si cu intrare mai facila catre un doctor pe care asistenta il cunoaste. Caci cine cunoaste cel mai bine jocurile intr-un spital, daca nu asistentele, nu-i asa?

De bine de rau, ne-am bucurat ca in sfarsit nu mai mergem la un al patrulea spital. Am rezolvat-o aici la camera de garda cu un medic de origine araba, cel putin dupa nume asa pare el.

Cel mai amabil a fost portarul de la intrare care m-a lasat totusi sa intru cu masina si cu pacienta, dar cu mentiunea ca daca parchez masina in spital trebuie sa platesc o taxa de 15 RON.

Ce ne mai ramanae?

Dumnezeu si rugaciunea. Nu va asteptati in sistemul sanitar romanesc la o buna comunicare, la ordine, la disciplina, la respect din partea personalului, la servicii de calitate, la curatenie, la profesionalismul de alta data. Este adevarat ca maladia cuprinde majoritatea sistemului sanitar, nu tot, dar in profunzimea lui. Ai bani? Nu sta pe ganduri si mergi in regim privat. Nu ai bani? Jumatate esti pierdut, cealalta jumatate este Dumnezeu !