Invata de la natura
Scris de Florian Ciupitu in categoria
Pentru viata ta la data de 3 octombrie 2008 |
2 comentarii
” Învaţă de la ape să ai statornic drum,
Învaţă de la flăcări că toate-s numai scrum,
Învaţă de la umbră să taci şi să veghezi,
Învaţă de la stâncă cum neclintit să crezi.
Învaţă de la soare cum trebuie s-apui,
Învaţă de la piatră cât trebuie să spui,
Învaţă de la vântul ce adie pe poteci
Cum trebuie prin lume, de liniştit să treci.
Învaţă de la toate, căci toate sunt surori,
Cum treci frumos prin viaţă, cum poţi frumos să mori
Învaţă de la vierme, că nimeni nu-i uitat
Învaţă de la nufăr să fii mereu curat.
Învaţă de la vultur, când umerii ţi-s grei
Şi du-te la furnică să vezi povara ei
Învaţă de la greier, când singur esti să cânţi,
Învaţă de la lună să nu te înspăimânţi.
Învaţă de la păsări să fii mai mult în zbor,
Învaţă de la toate, că totu-i trecător,
Ia seamă, fiu al jertfei prin-lumea-n care treci,
Să înveţi din tot ce piere, tu să traieşti în veci! ”
Traian Dorz – Folclor norvegian
Share on Facebook
Taguri: viata
Sorin M. a zis:
Multumesc ca ai adus in fata ochilor nostrii aceasta minunata poezie a fr. Traian Dorz. Martusisesc ca sunt bucuros pentru faptul ca tot mai multi oameni pun la suflet poeziile lui si totodata tin sa reaminteasca cititorilor ca ceea ce citesc apartine unui geniu, as putea spune fara sa gresesc, al poeziei crestine. Am spus ca sunt bucuros desi am intalnit si pe alte bloguri zeci de alte poezii ale fr. Traian Dorz, fara ca el sa fie specificat ca autor al lor sau in cel mai trist caz, autorul era altul….
Iata ce marturiseste un preot atent: “…. era in jurul anului 1980… un fost coleg de facultate, P.C. Pr. Vasile Fluieras, paroh in cartierul Manastur din orasul Cluj-Napoca, m-a invitat sa-l insotesc intr-o vizita la un bolnav. Fost student la medicina, acest om intampinase, in ultimul an de studii, o rasturnare teribila a destinului si a fiintei sale! Poliomielita…….l-a strivit sub aripa sa fatidica. Paralizia ii repartizase sarmanului intelectual doar capul, luand in stapanire restul organismului……… O calugarita ce cunoscuse exilul din viata monahala, pentru ca manastirea in care traise a fost desfintata abuziv, a gasit aici sansa unica de a practica prin jertfa de sine, credinta crestina. s-a casatorit cu acest condamnat pe viata, pentru a-l putea sluji si, prin el, pe Bunul Dumnezeu. Douazeci si sapte de ani a avut parte de aceasta misiune…. La capataiul lui am aflat – printre multe altele – ca aceasta minunata poezie ce incepe cu versurile:”Invata de la ape sa ai statornic drum / invata de la flacari ca toate-s numai scrum….” si incheia cu versurile:”Ia seama, fiu al Jertfei, prin lumea care treci / Sa-nveti din tot ce piere, cum sa traiesti in veci!” – nu era “din lirica norvegiana”, ci era scrisa de un roman anonim. Acel drept credincios poet, refuzand orice compromis cu regimul trecut, si-a parcurs la randu-i viata aidoma Sfintilor. Daca imi aduc bine aminte, se numea Traian Dorz si facea parte din Oastea Domnului…..” ( citat din cartea “Sub privirile sfintilor zilei” de parintele Ioan-Tiberiu Visan)
iulie 5th, 2009 la ora 01.46
Florian a zis:
Si noi iti multumim Sorin pentru comentariul tau in care ai adus la lumina numele geniului lui Traian Dorz. Remarcam cu placere si titlul unei carti deosebite ,,Sub privirile sfintilor zilei” de parintele Ioan-Tiberiu Visan
iulie 5th, 2009 la ora 14.59